Cum să-ți convingi copilul adolescent să poarte aparat dentar?

Ai un adolescent care are nevoie de un aparat dentar pentru îndreptarea dinților? Iată ce trebuie să știi despre această intervenție medicală și cum trebuie să procedezi pentru a-ți convinge copilul să aleagă ce-i mai bine pentru sănătatea lui?

 

La fel ca în cazul ochelarilor, adolescenții se împart în două tabere complet distincte în ceea ce privește atitudinea față de purtarea aparatelor dentare:

 

  • cei care își roagă părinții să-i ducă la un cabinet medical specializat în ortodonție din dorința de a pleca de acolo cu un aparat dentar;
  • cei care nu vor să audă de așa ceva.

 

De aceea, nu-ți fă griji înainte de a cunoaște adevăratele intenții ale copilului tău și discută cu el pentru că există mari șanse ca el să facă parte din primul grup. Pe de altă parte, dacă nu ești norocosul părinte al unui adolescent cu o părere bună despre aparatele dentare, nu dispera pentru că dantura lui nu este compromisă, ci doar va trebui să dai dovadă de mai mult tact și pricepere la munca de lămurire.

 

Oricare ar fi opinia sa inițială, dacă îi prezinți copilului tău rând pe rând avantajele purtării unui aparat dentar, în cele din urmă va accepta propunerea atunci când va realiza că procedura este în beneficiul lui. Iată câteva din argumentele pe care i le poți aduce:

 

#1 Pe unele aparate dentare poți să montezi benzi colorate

 

Pentru adolescenții care încă sunt în școala generală, posibilitatea de personalizare a aparatului dentar este un mare bonus. Lor le place să șocheze și de aceea faptul că își pot alege culoarea aparatului dentar este un lucru foarte motivant. Astfel, cu aparatul potrivit, ei pot opta pentru absolut orice culoare își doresc astfel încât să obțină o imagine similară cu personajele sau vedetele preferate, sau pur și simplu să-și exprime propria personalitate într-un mod original.

 

#2 Există și aparate dentare din porțelan

 

În timp ce unii adolescenți își doresc ca aparatul lor dentar să iasă în evidență, alții vor să nu se vadă sub nicio formă și de aceea ar da orice ca acesta să fie cât mai invizibil. Și se poate! În funcție de preferințe, copilul tău adolescent poate opta pentru un aparat din porțelan care nu se vede de la distanță.

 

#3 Aparatele dentare pot fi și mobile

 

Dacă problema de care suferă copilul tău nu este una gravă, medicul dentist îi poate recomanda purtarea unui aparat dentar mobil pe care îl poate îndepărta înainte de culcare. Un astfel de aparat dentar are nevoie de mai mult timp pentru îndreptarea dinților, dar nu presupune o metodă de tratament la fel de invazivă ca cea tradițională și de aceea mulți adolescenți îl preferă.

 

#4 Este cool să porți aparat dentar

 

Adolescenții nu gândesc pe termen lung, ca adulții. Pentru ei totul se întâmplă aici și acum și de aceea, dacă nu se simt în largul lor în legătură cu felul cum arată, mai mult ca sigur vor refuza purtarea unui aparat dentar pentru a nu-și păta imaginea. Dar este de datoria ta ca părinte să-ți convingi copilul să poarte aparat dentar și poți face acest lucru enumerându-i exemple de persoane celebre pe care el le admiră și care la un moment dat au purtat cu mândrie astfel de dispozitive. Niall Horan, Cristiano Ronaldo, Dakota Fanning, Thomas Sangster, Justin Bieber sau Emma Watson sunt doar câteva din vedetele pe care cu siguranță le cunoaște de la televizor și de pe internet și cu care poți să-ți începi pledoaria.

 

#5 Hai să vedem cum merge!

 

Cum am spus și mai sus, adolescenții țin mult la imaginea lor. Ei nu acceptă orice cu una cu două dacă asta presupune să-și compromită cel mai de preț lucru. De aceea încearcă să privești și din perspectiva copilului tău și acordă-i timp de gândire. Îi poți propune să încerce purtarea aparatului dentar doar pe timpul vacanței de vară pentru început ca să nu-și surprindă colegii de pe o zi pe alta. Iar apoi, după ce se va obișnui cu persoana pe care o întâlnește zi de zi în oglindă și va vedea că nu-i stă rău deloc, cu siguranță va accepta să-l poarte și în restul anului.

 

 

Suna acum