Principalele diferențe dintre implanturile și punțile dentare. Cum alegi cea mai potrivită metodă de tratament pentru tine?

Ai pierdut un dinte? Nu privi această întâmplare ca un capăt de lume! I se poate întâmpla oricui, la orice vârstă, din diverse motive și din fericire, în ziua de astăzi există mai multe metode de a umple spațiul lipsă, ca de exemplu implanturile și punțile dentare.

 

Ce sunt implanturile dentare?

 

Implanturile dentare sunt o metodă de tratament foarte eficientă pentru înlocuirea unuia sau mai multor dinți. Ele sunt compuse dintr-o parte de titan asemănătoare cu un șurub care se fixează în os și o coroniță din ceramică, denumită popular și dinte fals.

 

Implanturile dentare se inserează în cavitatea bucală printr-o metodă chirurgicală ce presupune efectuarea unei incizii la nivelul gingiei și inserția părții metalice direct în țesutul osos. Această metodă face ca implantul dentar să fie foarte rezistent și să se comporte la fel ca rădăcina unui dinte sănătos.

 

În cazul în care pacientul nu dispune de suficientă masă osoasă pe care să se poată fixa implantul, medicul dentist poate sugera o procedură de adiție osoasă care să suplinească volumul lipsă.

 

Ce sunt punțile dentare?

 

Punțile dentare, așa cum le spune și numele, sunt un fel de poduri între doi dinți între care există un spațiu lipsă. Ele se pot folosi cu scopul de a acoperi una sau mai multe breșe și sunt compuse din elemente de agregare și un corp de punte.

 

Pentru stabilitate, elementele de agregare se fixează pe dinți sănătoși care au rolul de stâlpi ai punții. Odinioară, elementele de agregare și corpul de punte se confecționau separat și se lipeau cu un adeziv special. Dar din cauza faptului că această metodă nu oferea rezistență, în ziua de astăzi nu se mai folosesc decât punți dentare dintr-o singură bucată.

 

Punțile dentare, la fel ca părțile exterioare ale implanturilor, respectiv coronițele, se confecționează tot dintr-un material ceramic, rezistent, de aceeiași culoare cu restul danturii pacientului.

 

Cum alegi metoda de tratament potrivită, în funcție de nevoile tale?

 

Implanturile și punțile dentare sunt două metode distincte de tratament, create cu același scop: acoperirea golurilor din cavitatea bucală, cauzate de pierderea unuia sau mai multor dinți. Însă atât ca procedură medicală, cât și ca rezultat, fiecare dintre cele două metode își are propriile avantaje și dezavantaje.

 

Pentru că se comportă identic cu un dinte natural, implanturile dentare sunt mult mai rezistente decât punțile și de asemenea, au un aspect mai plăcut. Pe de altă parte, atunci când sunt necesare pentru înlocuirea mai multor dinți, pot fi mai costisitoare.

 

În ceea ce privește implanturile dentare, prețul destul de piperat este determinat de utilizarea titanului ca rădăcină a implantului. Fiind un material rar și cu proprietăți greu de întâlnit la alte metale, titanul face ca implanturile dentare să coste în general mai mult decât punțile. Dar luând în considerare avantajele acestui tip de tratament pe termen lung, costurile pe care le presupune sunt unule mic.

 

Datorită faptului că sunt fixate adânc în os, spre deosebire de punți care doar se lipesc pe suprafața dinților, implanturile dentare sunt mult mai rezistente la uzură. După vindecare, pacienții cu implanturi dentare își pot folosi dantura pentru a mușca și a mesteca orice tip de alimente, la fel cum ar fi procedat și cu dinții lor naturali.

 

Încă un avantaj major al implanturilor dentare spre diferență de punți este acela că nu afectează în niciun mod dinții alăturați. Dacă în cazul punților, dinții stâlpi trebuie șlefuiți pentru a se putea fixa deasupra lor coronițele ce compun elementele de agregare, implanturile se confecționează în așa fel încât să se integreze perfect în cavitatea bucală, ținundu-se cont de caracteristicile elementelor deja prezente.

 

Dacă aspectul și funcționalitatea contează, implanturile dentare reprezintă tratamentul potrivit pentru tine!

 

Cu toate că reprezintă o investiție mai mare din punct de vedere financiar, dacă pui preț pe aspectul danturii și îți dorești dinți pe care să-i folosești fără a le purta de grijă, implanturile dentare sunt cea mai bună alegere.

 

Dacă apelezi la un medic dentist cu experiență, succesul noului tău implant dentar este ca și garantat și împreună cu tehnicianul cabinetului, acesta poate realiza un dinte fals care să arate și să se comporte exact la fel cu cel pe care îl înlocuiește.

 

Suna acum